Skatepark nou, de peste 12 milioane de lei, în Baza Sportivă Gheorgheni. Emil Boc: „Am semnat raportul procedurii”

by Oana Spiru

Cluj-Napoca va avea un nou skatepark, amenajat în cadrul Bazei Sportive Gheorgheni. Primarul Emil Boc a anunțat că a fost semnat raportul procedurii de achiziție pentru realizarea investiției, valoarea contractului fiind de 12,4 milioane de lei fără TVA.

Potrivit edilului, la licitație au participat nouă firme, iar oferta câștigătoare a fost depusă de asocierea dintre Axial Construct Invest SRL și MRD Instal SRL.

„Am semnat raportul procedurii pentru realizarea skatepark-ului de interior din Baza Sportivă Gheorgheni. Au participat 9 firme la licitație, oferta firmei câștigătoare fiind de 12,4 milioane de lei fără TVA. În cazul în care se depun contestații, acestea se soluționează potrivit legii, urmează semnarea contractului și apoi lucrările propriu-zise în teren”, a transmis primarul Emil Boc.

Două zone dedicate sporturilor urbane

Noul skatepark va fi conceput pentru practicarea mai multor discipline urbane și va include două zone principale: una destinată bicicletelor și trotinetelor, iar cealaltă pentru skateboard.

Zona dedicată sporturilor extreme va fi amenajată într-o cuvă scufundată din beton armat, cu o suprafață utilă de aproximativ 1.060 de metri pătrați. Deasupra acesteia va fi realizată o copertină înierbată de aproximativ 2.000 de metri pătrați, care va funcționa și ca spațiu de recreere pentru sportivi și spectatori.

Proiectul prevede atât trasee și elemente cu dificultate redusă pentru începători, cât și zone complexe pentru utilizatorii experimentați, cu rampe înalte și elemente care permit lansarea în viteză.

Spații speciale pentru antrenament și siguranță

Una dintre atracțiile skatepark-ului va fi zona de tip „foam-pit”, destinată exersării săriturilor și a elementelor tehnice în condiții de siguranță. Aceasta va fi realizată sub forma unei cuve căptușite cu saltele și umplută cu cuburi din burete.

În apropiere va fi amenajat și un „bowl”, o structură circulară din beton care facilitează săriturile către zona de aterizare.

Perete de escaladă, gradene și energie verde

Pe lângă facilitățile dedicate sporturilor urbane, proiectul include și o serie de amenajări complementare. Vor fi construite un perete exterior de escaladă, gradene amplasate sub copertina înierbată și o piațetă destinată activităților recreative.

Investiția va cuprinde și mobilier urban, grupuri sanitare accesibile inclusiv persoanelor cu dizabilități, iluminat eficient energetic, sistem de supraveghere video, panouri fotovoltaice pentru producerea energiei regenerabile și sisteme pentru colectarea apei pluviale.

De asemenea, zona va beneficia de lucrări de reamenajare peisagistică, cu spații verzi, gazon și specii locale de plante.

După finalizarea procedurilor legale și semnarea contractului, municipalitatea estimează începerea lucrărilor în teren pentru unul dintre cele mai complexe proiecte dedicate sporturilor urbane din Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza