Se schimbă condițiile de acces la serviciile medicale din Marea Britanie, după 1 ianuarie 2021. Vezi aici noile reguli

by admin

Se schimbă condițiile în care cetățenii români vor avea acces la servicii medicale pe teritoriul Marii Britanii. Modificarea va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2021, o dată cu finalizarea Brexitului.

Potrivit CNAS, până pe 31 decembrie 2020, cetăţenii români şi membrii lor de familie vor beneficia în Regatul Unit de acelaşi tratament care li se aplică în prezent tuturor cetăţenilor unui stat membru UE. După această dată, cetățenii români care s-au înregistrat în noul sistem de înregistrare britanic (EU Settlement Scheme – EUSS) vor avea acces la serviciile medicale pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor legislației naționale din Marea Britanie. Înregistrarea în sistemul EUSS poate fi făcută până la data de 30 iunie 2021, cu condiţia să vă fi aflat pe teritoriul Regatului Unit înainte de data de 1 ianuarie 2021.

„Asigurații români beneficiari ai Acordului de retragere vor avea acces la servicii medicale în baza prevederilor legislației naționale din Regatul Unit, precum și în baza prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială în vigoare. Astfel, dreptul asiguraților români de a accesa prestațiile corespunzătoare sistemului de asigurări de sănătate pe teritoriul Regatului Unit va fi acordat pe întreaga perioadă în care aceștia se află într-un context transfrontalier România – Regatul Unit, context inițiat anterior datei de 31 decembrie 2020, în condițiile prevăzute în Acordul de retragere.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români care nu sunt beneficiari ai Acordului de retragere și care se vor deplasa în Regatul Unit pentru mai mult de șase luni trebuie să plătească taxa de sănătate pentru imigrație (IHS), care le va permite să acceseze asistență medicală în Regatul Unit prin National Health Service (NHS),” se arată în comunicatul CNAS.

Totodată, conform prevederilor din Acordul de retragere, resortisanţii britanici care au dreptul la rezidenţă legală pe teritoriul României vor avea acces, după finalizarea perioadei de tranziţie, la servicii medicale pe teritoriul României, în baza prevederilor legislaţiei naţionale şi ale prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială.

Asiguraţii britanici beneficiari ai Acordului de retragere vor avea dreptul să acceseze serviciile medicale corespunzătoare sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, atât timp cât îndeplinesc condiţiile prevăzute în Acordul de retragere.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care intră sub incidenţa reglementărilor determinate de Brexit, CNAS a creat pe site-ul propriu o secţiune specială, în care au fost postate informaţii referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România şi Regatul Unit: http://www.cnas.ro/page/brexit.html.

Informaţiile vor fi actualizate permanent, pe măsură ce se vor stabili noi reguli, în urma negocierilor derulate în prezent între UE şi Regatul Unit.

Persoanele care doresc informaţii suplimentare în domeniul asigurărilor de sănătate, în contextul Brexit, pot adresa întrebări la adresa de e-mail brexit@casan.ro, pentru a primi răspunsul experţilor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza