Se introduce canalizare vacuumatică în comuna Negreni!

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism pentru introducerea unei rețele de canalizare vacuumatice în comuna clujeană Negreni. Noul sistem de evacuare a apelor va avea o lungime de 28 de km dintre care 11 conducte de refulare. De asemenea pe lungimea rețelei vor mai fi amplasate o stație de epurare de 800 de mc și două stații de vacuum de 75 de mc fiecare. Investiția primăriei Negreni va intra, după finalizare, în operarea Companiei de Apă ”Someș” din subordinea forului administrativ județean.

” Ne bucurăm când primarii caută soluții, mai ales dintre cele moderne, la problemele comunităților. Susținem cu toată convingerea aceste proiecte care contribuie la creșterea calității vieții în mediul rural. Totodată, salutăm alegerea acestor soluții tehnice care contribuie la reducerea costurilor.” a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Față de rețeaua de canalizare clasică, sistemul de canalizare prin vacuum se pretează zonelor de șes, unde pantele sunt mici și pânza freatică este la un nivel ridicat. Astfel, datorită morfologiei terenului din zona vizată, dar și a costurilor de operare și execuție mai reduse, viitorul sistem proiectat va asigura transportul apei uzate la stația de epurare cu ajutorul stațiilor de vacuum ce generează presiune negativă, conform reprezentanților Consiliului Județean Cluj.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Se introduce canalizare vacuumatică în comuna Negreni! – Revista Presei 24/03/2023 - 14:03

[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]

Raspunde
chix garantat 22/04/2023 - 23:46

Bată-le să le bată capurile proaste cu idei vacuumatice dă succesuri, canalizari gravitaționale romane curg și azi, da’ nu-‘s bune, că tre’ pompe dă rahat ce consumă curent, iar dă să ia curentu’ refulează-‘n ape freatice cu miros dă câcat ?

Raspunde

Comenteaza