Scandal monstru într-un bar din Jucu de Sus. Un bărbat a fost înjunghiat de fostul soț al iubitei sale

by admin

Scandal monstru într-un bar din localitatea Jucu de Sus. Un bărbat s-ar fi luat la ceartă cu actualul iubit al fostei sale soții, apoi l-ar fi înjungiat de câteva ori cu un cuțit. Speriat, agresorul a fugit de la locul faptei și a încercat să se sinucidă în fața propriei locuințe. A fost nevoie de intervenția mai multor echipaje de poliție și de echipaje medicale.

„Joi, în jurul orei 19.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați printr-un apel la SNUAU 112, cu privire la faptul că pe terasa unui bar din localitatea Jucu de Sus, comuna Jucu a avut loc o agresiune între doi bărbați.

Din cercetările preliminare rezultă că între cele două persoane ar fi existat un conflict, urmat de o agresiune, rezultând rănirea unuia dintre ei cu un obiect ascuțit. La scurt timp, unul dintre cei doi ar fi părăsit locația. Ulterior, în jurul orei 19.15, printr-un alt apel la SNUAU 112 a fost sesizat faptul că acesta a fost găsit rănit, într-un ansamblu de locuințe din aceeași localitate.

Cercetările se află în curs de derulare”, a transmis IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza