Scădere ușoară a cazurilor de COVID-19. Am coborât sub 300 de îmbolnăviri pe zi

by admin

După 5 zile în care am avut constant peste 300 de cazuri confirmate de COVID-19, în ultimele 24 de ore numărul noilor îmbolnăviri a scăzut ușor. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de la ultimul bilanț în România au fost înregistrate 246 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. În total, de la începutul epidemiei, în țara noastră au fost confirmate 24.291 de cazuri de COVID-19. 

Din numărul total al persoanelor confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate și externate (aproximativ 70% din total). Din păcate, alte 1.523 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat; alte 195 de persoane sunt internate pe secțiile de terapie intensivă.

În ultimele 24 de ore au fost au fost înregistrate 11 decese (6 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Ilfov, București, Olt, Vrancea și Vâlcea. 

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani.

7 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru restul persoanelor decedate nu au fost depistate sau raportate comorbidități.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.258 de persoane. Alte 71.895 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 630.374 de teste.

Situația epidemiologică din județul Cluj:

  • 8 persoane se află în carantină 
  • 1.146persoane aflate în autoizolare la domiciliu
  • total persoane depistate pozitiv cu Covid-19 – 91, din care 70 din județul Cluj, sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca
  • 2 persoane din județ depistate pozitiv cu Covid-19 în ultimele 24 de ore
  • 4 persoane internate în ATI, din care 3 din județ
  • total vindecați și externați 571, din care 453 din județul Cluj
  • total decedați 31, din care 19 din județul Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza