S-a semant contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din județele Cluj și Sălaj. VEZI ce spune Alin Tișe despre proiect

by Oana Spiru

Un nou pas înainte în proiectul de peste 255 de milioane de euro privind extinderea rețelelor de apă și canalizare. Miercuri, 30 iunie 2021, a fost semnat contractul de servicii privind Asistența Tehnică pentru Managementul Proiectului care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj.

Acesta este parte integrantă a Programului de investiții finanțat din fonduri europene, în valoare de 355,6 milioane de euro, implementat de Compania de Apă Someș S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar.

„Luăm toate măsurile necesare pentru a ne asigura că megaproiectul finanțat din bani europeni înaintează și se derulează într-o modalitate optimă. Cu siguranță, serviciile oferite ne vor ajuta să luăm cele mai bune decizii și să gestionăm cât mai bine acest program de investiții extrem de important pentru locuitorii județelor Cluj și Sălaj”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Contractul are o valoare de 21.099.885 lei fără TVA și o durată de 35 de luni de la data emiterii ordinului de începere. Serviciile vor viza acordarea suportului în managementul proiectului, actualizarea sistemului GIS și managementul pierderilor în sistemele de apă și a infiltrațiilor/exfiltrațiilor în sistemele de apă uzată.

Totodată, societatea câștigătoare a acestui contract va oferi sprijin în monitorizarea strategiei de management a nămolului, actualizarea Master-Planului Regional, dezvoltarea unui sistem de management modern digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată realizate prin proiect şi elaborarea documentațiilor de atribuire pentru achiziții în cadrul investiției.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza