S-a lansat licitația pentru electrificarea liniei ferate Cluj-Napoca – Episcopia Bihor. Trenurile vor putea circula cu 160 km/h

by admin

Compania Națională CFR SA a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe secțiunile Cluj- Aghireș (lotul 1) și Aghireș- Poieni (lotul 2). Lucrările fac parte din proiectul de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor.

Valoarea financiară totală estimată a contractelor este de 2,978 miliarde lei fără TVA, din care 1.505.138.213,54 lei fără TVA, pentru lotul 1 Cluj-Aghireș și 1.472.917.742,19 lei fără TVA, pentru lotul 2 Aghireș – Poieni. Lucrările sunt finanțate din fonduri externe nerambursabile, prin PNRR – Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului feroviar.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h pe întregul tronson, modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare), modernizarea clădirilor stațiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare, modernizare poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități, montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot, construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice), modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului, maximizarea capacității de transit, asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de mișcare, instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R), modernizarea echipamentului de telecomunicații.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe cele două loturi, Cluj – Aghireș (lotul 1) și Aghireș – Poieni (lotul 2), se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

Durata de implementare este de 102 luni pentru fiecare contract, astfel: 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de minimum 60 de luni.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14.02.2022, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza