S-a adjudecat licitația pentru modernizarea Pieței Liebknecht din cartierul Iris. Investiția depășește 5 milioane de euro

by admin

Primăria Cluj-Napoca va investi peste 5 milioane de euro în modernizarea Pieței Liebknecht și a străzilor adiacente din cartierul Iris. Primarul Emil Boc a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectul „Amenajarea unor legături pietonale între Piața Karl Liebknecht – Parcul Iris și străzile adiacente, în municipiul Cluj-Napoca”. Proiectul a fost adjudecat de Asocierea S.C. Nord Conforest S.A.(lider) – S.C. NV Construct S.R.L cu oferta financiară de aproape 5 milioane de euro (25.079.584 lei cu TVA). Perioada de depunere a contestațiilor se încheie în 14 septembrie, după care se va putea semna contractul, dacă nu vor exista contestații.  

„Zona vizată este situată în centrul cartierului Iris și are o suprafață de 23.160 mp. Intervenția acoperă Piața Karl Liebknecht și Parcul Iris, Parcul Liebknecht, strada Războieni, strada Puieților, strada Gheorghe Asachi, strada Spiru Haret, strada Postăvarul, strada Nicolae Românul, strada Iris.

Modernizarea acestei zone cuprinde lărgirea trotuarelor, amenajarea de piste de biciclete (str. Puieților, str. Gheorghe Asachi, str. Postăvarului, str. Nicolae Românul) și 90 locuri de parcare, instalarea a 10 stații de încărcare autovehicule electrice și 40 stații de încărcare pentru biciclete/trotinete electrice. De asemenea, se plantează noi arbori pe lângă cei existenți, se instalează mobilier urban modern, iluminat public cu tehnologie LED și se înființează o nouă zonă de joacă și fitness”, a transmis primarul Emil Boc.

Finanțarea este asigurată din bugetul local sau alte surse externe. Proiectul va fi depus spre finanțare din fonduri nerambursabile în perioada de programare 2021-2027. Durata estimată de execuție a lucrărilor de la emiterea ordinului de începere este de 19 luni: 4 luni proiectare și 15 luni execuție.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe website-ul Primăriei, fiind prezentate în dezbaterea organizată cu privire la acest proiect în cadrul CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică al Primăriei Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza