România va acorda peste 10 milioane de euro în granturi Republicii Moldova

by Christian Suciu

Ministrul Afacerilor externe, Bogdan Aurescu afirmă că România va oferi asistență financiară Republicii Moldova prin granturi nerambursabile de 10 milioane de euro prin platforma de sprijin înființată alături de Germania și Franța.

Platforma înființată are ca scop ajutorarea Republicii Moldova prin asistență politică, financiară și materială pentru reforma democratică a instituțiilor și statelor europene, precum și a organizațiilor internaționale. În acest context, ministrul Aurescu a subliniat importanța acestui pachet de ajutor financiar pentru vecinii moldoveni în contextul dificil în care se află acum Republica Moldova menționând implicarea constantă a României în dezvoltarea statului vecin.

Acesta a transmis totodată că nu mai puțin de granturi în valoare de 100 de milioane de euro vor fi implementate prin proiectele de dezvoltare prevăzute în acordul dintre prim-miniștrii celor două state, Nicolae Ciucă și Natalia Gavriliță în cadrul întâlnirii guvernelor din 10 februarie.

Potrivit ministrului, nevoia de cooperare la nivel european este crucială pentru a ajuta Republica Moldova să depășească criza energetică actuală iar România va găzdui o nouă întâlnire ministerială la București unde va fi discutată Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova

Te-ar putea interesa si

Comenteaza