România riscă să piardă organizarea EURO 2020, avertizează Vasile Dîncu

by admin

România riscă să piardă orgnizarea meciurilor de la campionatul european de fotbal din acest an. Avertismentul vine din partea senatorului Vasile Dîncu. Acesta a adresat o interpelare adresată premierului Florin Cîțu și ministrului Tineretului și Sportului, Eduard Novak, interpelare în care a atras atenția asupra pericolului ca România să rateze șansa istorică de a găzdui partide din cadrul turneului final EURO 2020.

În contextul în care data de 7 aprilie 2021 este termenul limită până la care țara noastră poate confirma că este de acord ca partidele din cadrul EURO 2020 să se desfășoare cu spectatori (25% din capacitatea Arenei Naționale), în condiții de maximă siguranță sanitară, Vasile Dîncu a atras atenția că întârzierea autorităților române de a da un răspuns final acestei solicitări este de natură să determine excluderea României din circuitul EURO 2020 și să își piardă astfel credibilitatea în fața partenerilor europeni, ratând șansa de a mai fi inclusă în rândul țărilor capabile să organizeze evenimente de acest nivel.

„În ultimul an statul român s-a preocupat inexplicabil de mult exclusiv de managementul morții, fără să dea semne că este capabil să gestioneze viața românilor. Este momentul să dăm un semnal că viața românilor contează și putem începe promovând sănătatea prin sport, încurajând mișcarea de masă în aer liber, sigur, cu respectarea condițiilor de protecție și distanțare socială”, a declarat senatorul Vasile Dîncu de la tribuna Parlamentului.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

clujean 07/04/2021 - 14:42

Cand mai prezice ceva “guru Dancu”, macar nu dati stirea de 1 aprilie. Sau scrieti macar jos ca e o gluma 😉

Raspunde

Comenteaza