Rețeaua de apă potabilă se extinde în alte două noi localități din Cluj

by admin

Două noi localități din Cluj vor fi racordate le rețeaua de apă potabilă. Compania de Apă „Someș” continuă lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă în satele Gârbău Dejului și, parțial, Rugășești, din comuna Cășeiu.

Până în acest moment au fost realizați aproximativ 7 km de rețele de aducțiune și distribuție a apei, dintr-un total de 12,3 km proiectați. De asemenea, au fost amenajate 120 de branșamente la consumatori. Potrivit reprezentanților CJ Cluj, proiectul mai prevede construirea a două noi stații de pompare, un rezervor de înmagazinare a apei de 100 de mc, respectiv o stație de clorinare.

„În cele 10 luni scurse de la demararea efectivă a lucrărilor, antreprenorul s-a mobilizat foarte bine, astfel încât proiectul înregistrează un progres de peste 55%. Deși termenul de finalizare contractual este primul semestru din anul 2026, suntem încrezători că cetățenii vor beneficia de apă potabilă într-un timp mai scurt. În paralel, continuăm lucrările din fonduri europene pentru extinderea rețelei de apă în alte două sate din comuna Cășeiu, Sălătruc și Guga”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Valoarea investiției este de peste 6.000.000 de lei, finanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare -I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza