Restricții temporare de circulație în zona Podului Porțelanului

by admin

Primăria Cluj-Napoca a anunțat impunerea unor restricții de circulație în zona Podului Porțelanului, în vederea finalizării lucrărilor la acest obiectiv. Măsura se va aplica de miercuri, 23 noiembrie, ora 9:00 și până pe 30 noiembrie.

Potrivit reprezentanților primăriei clujene:

  • circulația autovehiculelor pe strada Porțelanului, de la intersecția cu str. Tăbăcarilor înspre str. Nădășel se va realiza în sens unic spre str. Nădășel (pe podul vechi). Astfel, nu este posibil accesul autovehiculelor spre str. Porțelanului, dinspre str. Nădășel;
  • se va restricționa accesul autovehiculelor pe str. Nădășel, tronsonul cuprins între str. Nicolae Românul și strada Al. Sahia, cu excepția riveranilor care vor putea accede numai dinspre intersecția cu str. Nicolae Românul;
  • se va închide accesul autovehiculelor pe str. Nădășel, tronsonul cuprins între str. Ovidiu și strada Al. Sahia dinspre str. Ovidiu;
  • se va restricționa accesul autovehiculelor pe str. Al. Sahia, cu excepția riveranilor care vor putea accede numai dinspre intersecția acesteia cu str. Iris;
  • ocazional, pe timpul serii/nopții va mai exista o restricție a accesului autovehiculelor spre podul vechi Porțelanului (datorită unor lucrări la rețelele edilitare subterane).

Traseele de deviere a circulației sunt: 

  • dinspre Nord: Bd. Muncii – str.Fabricii – str.Câmpul Pâinii – Piața 1 Mai – str.Porțelanului
  • dinspre Vest: str. Oașului – str. Gh. Asachi – str.Iris – str.Sobarilor – str.Fabricii – str.Câmpul Pâinii – Piața 1 Mai – str.Porțelanului.

„Rugăm participanții la trafic să țină cont de noile reglementări de circulație care au caracter temporar și să aibă în vedere traseele alternative de deviere a circulației”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza