Restricții de circulație pe mai multe străzi din centrul Clujului, începând de luni

by admin

Primăria Cluj-Napoca a anunțat impunerea unor restricții de circulație pe mai multe străzi din centrul Clujului. Acestea vor intra în vigoare începând de luni, 3 iulie, în vederea finalizării lucrărilor de modernizare a străzilor Mihail Kogălniceanu, Universității și a celor adiacente.

Astfel:

  • pe strada Universității lucrările se vor extinde pe toată ampriza/ lungimea străzii, iar  circulația autovehiculelor va fi complet închisă până în 15.08.2023;
  • pe strada I.C. Brătianu, pe tronsonul cuprins între străzile Hermann Oberth și Universității, se va permite doar accesul riveranilor, se desființează temporar parcările, iar circulația se va desfășura în dublu sens;
  • pe strada Hermann Oberth, tronsonul cuprins între str. I.C.Brătianu și Bulevardul Eroilor, se modifică sensul de circulație astfel încât să se poată asigura ieșirea din str. I.C.Brătianu în B-dul Eroilor;
  • accesul riveranilor de pe străzile Fortăreței și Potaissa se va realiza dinspre strada Napoca;
  • pe strada Avram Iancu, pe sensul de circulație dinspre Calea Turzii, circulația va fi restricționată, fiind permis doar accesul riveranilor.

Pe zona de șantier, circulația pietonală se va asigura pe culoare pietonale delimitate de obstacole fizice ce vor fi realizate prin grija executantului lucrărilor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza