Rafila” În următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidență apropiată de 1, și atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor”

by Christian Suciu

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat într-o intervenție TV pentru postul Digi24 că se așteaptă la o scădere a numărului de cazuri care va permite reevaluarea măsurilor sănătate publică în vigoare și renunțarea la unele din restricții în luna Martie.”

” Opinia mea este că și scăderea aceasta va fi cel puțin la fel de rapidă ca și creșterea. Creșterea a fost timp de circa 5-6 săptămâni, începând cu sfârșitul anului 2021și începutul anului 2022, probabil că într-un interval de timp similar sau puțin mai scurt vom ajunge la valorile înregistrate la jumătatea lunii decembrie. ” a declarat Ministrul Sănătății.

Acesta a menționat că scăderile consecutive înregistrate în ultimele zile pot fi un semn că tendința este în schimbare iar cazurile se vor împuțina odată cu trecerea următoarelor săptămâni:

” Avem trei zile de scădere consecutivă care sunt însoțite și de scăderi la nivelul spitalelor. Știți că am discutat de mai multe ori apropo de data de 10 februarie, în apropierea acestei date s-a produs, practic, inversarea tendinței. Este un lucru bun și probabil că trei-patru săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă. Să sperăm că rămâne așa.” afirmă Ministrul Rafila.

În privința relaxării măsurilor acesta a menționat detalii despre care ar fi primele la care s-ar enunța și de asemenea care sunt considerate cele mai importante:

” atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică și chiar la renunțarea la anumite restricții, cum ar fi acest document, certificatul digital(…). Ultimele restricții care se vor ridica, dacă pot fi considerate așa, vor fi legate de utilizarea  măștii în interior.” a mai precizat Ministrul Sănătății.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza