Primarul municipiului Turda, operat pe cord la Institutul Inimii. Vezi cum se simte edilul

by admin

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a trecut prin clipe grele. Edilul a suferit o intervenție pe cord, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Operația a decurs fără probleme, iar Cristian Matei se simte bine.

„A fost adus la noi, cu bloc atrio-ventricular. I-a fost pus un stimulator cardiac şi se simte bine. Este internat pe secţie şi mâine, poimâine va putea să plece acasă”, a declarat, pentru cluj24.ro, directorul medical al Institutului Inimii, Adrian Molnar.

Cristian Matei a transmis un mesaj pe rețelele de socializare și promite să se întoarcă în curând la lucru, la primărie.

”Așa cum probabil ați citit în presă, am fost supus unei intervenții minore, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Totul este sub control, astfel că nu sunt motive de îngrijorare. Mulțumesc tuturor cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Turda și de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru modul în care m-au tratat.

Am fost pe mâini foarte bune și sunt recunoscător pentru eforturile depuse. Vă mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care vă gândiți la mine și mi-ați trimis mesaje. Ne revedem curând pe teren și la Primărie!”, a scris primarul pe Facebook.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza