Primarul Emil Boc face apel la festivalieri să se vaccineze. „Sunt șanse foarte mari ca în august să reluăm festivalurile”

by admin

Marile festivaluri ar putea avea loc în acest an, însă doar dacă rata de vaccinare va fi una ridicată. Potrivit unor surse guvernamentale, primele evenimente de amploare ar putea fi organizate abia în luna august, iar cei care doresc să participe vor trebui fie să prezinte un certificat de vaccinare, fie rezultatul negativ al unui test COVID. De asemenea, ar putea fi impuse restricții suplimentare, precum purtarea măștii.

Primarul Emil Boc se numără printre cei mai mari susținători ai festivalurilor de muzică. Edilul a făcut un apel către festivalierii de toate vârstele să se vaccineze, astfel încât la vară să se poată bucura de concerte.

„Mesajul premierului și al meu, de aici de la Cluj, este simplu: dragi festivalieri de toate vârstele, vă rugăm să vă vaccinați. Vaccinarea reprezintă pașaportul direct de intrare la festival și în aceste condiții sunt șanse foarte, foarte mari ca în august- septembrie să reluăm festivalurile la Cluj și în România. Totul depinde evident de rata de vaccinare”, a afirmat Emil Boc, sâmbătă, la Digi24.

Până în prezent peste 200.000 de persoane s-au vaccinat în județul Cluj, în timp ce rata de infectare în municipiul Cluj-Napoca a scăzut în câteva săptămână de la peste 8 la sub 6 cazuri la mia de locuitori.

„Am mare încredere că aceste festivaluri vor putea fi organizate, sunt create toate condițiile pentru asta, dar acum trebuie să facem și noi ceva, și anume să ne vaccinăm. Eu am făcut-o, cu ambele doze de AstraZeneca atunci când mi-a venit rândul. Pot să vă spun că totul este normal până în acest moment și le recomand tuturor celor care doresc să sprijine economia, locurile de muncă, sănătatea publică, să se vaccineze cu vaccinul pe care ei îl consideră necesar, fără ca acest lucru să fie o obligație.

A fost o discuție de o oră pe care premierul a avut-o cu toți organizatorii marilor festivaluri de la Cluj. În principiu s-a stabilit ca toți să susțină o campanie de vaccinare la unison, fără precedent și extrem de consistentă. Totodată, se lucrează zilnic în echipele mixte Guvern-specialiști pentru a stabili condițiile de organizare a festivalurilor, astfel încât atunci când rata de vaccinare va atinge un anumit nivel, să putem anunța public aceste măsuri. De la 1 mai vrem să începem să anunțăm câteva elemente mai concrete cu privire la reluarea festivalurilor, însă totul este condiționat de vaccinare”, a mai declarat primarul Clujului.

Întrebat dacă festivalurile vor avea loc în condițiile în care nu vor fi atinse obiectivele de 5 milioane de români vaccinați până la începutul lunii iunie și 10 milioane până la finalul lunii august, edilul de la Cluj a răspuns: „Eu zic că este posibilă reluarea festivalurilor chiar și în acele condiții, dar într-un număr mai mic. Ideea este următoarea: dacă se atinge o rată mare de vaccinare vom putea avea festivaluri cu un număr mare de participanți, dacă rata este mai mică, atunci și numărul va fi mai redus”, a concluzionat Emil Boc.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza