Primarul Boc nu se impacientează privind contestația pentru licitația metroului. Boc: ”Ne aflăm în cadrul procedurilor legale”

by Christian Suciu

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat într-o intervenție radiofonică pentru un post local că se nu se impacientează din cauza contestației primite pentru licitația la proiectul metroului din Cluj-Napoca. Edilul clujean susține că această contestație nu va cauza întârzieri neprevăzute deoarece este vorba despre o procedură legală ce face parte din procesul de adjudecare a licitației și poate fi soluționată într-un termen prevăzut.

” S-a întâmplat cum am prevăzut. Am așteptat până în 10 martie, termenul până la care potrivit prevederilor legale se poate depune contestație iar ceea ce s-a întâmplat este absolut firesc. Am trimis cutii pline de documente către CNSC potrivit prevederilor legale. Nu putem vorbi despre o întârziere fiindcă procedura de contestație face parte din procesul de adjudecare a licitației. Există un termen legal ce poate ajunge până la 30 de zile în care CNSC trebuie să dea soluția, astfel că mergem, cu calm, mai departe. N-aș sări încă în apă fiindcă ne aflăm în cadrul procedurilor prevăzute de lege.” a declarat într-o interevnție radio pentru un post local, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Fuzzy 16/03/2023 - 12:28

Este bine să vedem că Primarul Clujului, Emil Boc, are o abordare pragmatică și calmă în privința contestației primite pentru licitația la proiectul metroului din Cluj-Napoca. Este important să respectăm procedurile legale și să avem încredere în acestea, astfel încât proiectul să poată fi implementat cu succes.

Raspunde

Comenteaza