Președintele Iohannis a prezentat riscurile de securitate din regiunea Mării Negre în cadrul Summit-ului B9 al NATO

by Christian Suciu

Președintele Iohannis a susținut un discurs în cadrul Summit-ului B9 (București 9) în care a adresat evoluțiile războiului din Ucraina și nevoia de dialog și solidaritate la nivel european, acastă problemă fiind una ce vizează securitatea tuturor aliaților transatlantici.

” Formatul București 9 oferă o valoare adăugată clară în formularea de mesaje coezive și asigurarea abordărilor coordonate ale celor nouă aliați din flancul estic, dar și la nivel transatlantic, în ceea ce privește securitatea Alianței noastre în ansamblu. Această întâlnire este mai relevantă ca niciodată de la cel puțin două perspective. În primul rând, evoluțiile regionale dramatice care reclamă atenția și coordonarea noastră sporită. Solidaritatea, dialogul și cooperarea sunt fundamentele puterii noastre comune. Agenda de astăzi va aborda, astfel, evoluțiile actuale de securitate din Ucraina și impactul acestora asupra vecinătății mai mari, inclusiv alți parteneri vulnerabili, precum Georgia și Republica Moldova, dar și securitatea aliată în ansamblu.” a precizat președintele României.

Acesta a reiterat de asemenea faptul că dintre toți aliații, România împarte cea mai lungă graniță cu Ucraina și resimte amenințările din partea statului agresor al Rusiei, precum și consecințele războiului început de acesta pe teritoriul Ucrainean.

”Din 24 februarie, ne confruntăm cu o realitate de securitate complet nouă în regiune. Trecem printr-un moment crucial pentru regiunea euro-atlantică, și mai ales pentru noi, țările NATO de pe flancul estic. România este aliatul NATO care împărtășește cea mai lungă graniță cu Ucraina, dar cu toții avem un simț acut al amenințărilor cu care se confruntă spațiul euro-atlantic ca o consecință a războiului ilegal și imoral de agresiune rusesc împotriva Ucrainei.” a transmis președintele Iohannis.

Acesta a continuat prin a evidenția faptul c prin Summit-ul de la Madrid de la finalul lunii, alianța va adopta o cu totul nouă viziune de ansamblu și un Concept Strategic bazat pe apărarea colectivă.

”Este un moment important în care trasăm calea Alianței cel puțin pentru următorul deceniu. La sfârșitul acestei luni, vom adopta, la Summit-ul NATO de la Madrid, decizii de mare impact pentru securitatea noastră prezentă și viitoare. Vom contura o viziune comună pe termen lung prin noul Concept Strategic, punând apărarea colectivă și Articolul 5 în centrul acțiunilor noastre și implementând o transformare semnificativă a posturii noastre de descurajare și apărare, în special pe flancul estic, așa cum am decis 24 martie la Bruxelles.” a mai adăugat Șeful Statului.

Nu în ultimul rând, președintele a reafirmat nevoia consolidării poziției NATO asupra întregului Flanc Estic drept o necesitate urgentă.

” Pe măsură ce riscurile de securitate pentru România și regiunea Mării Negre sunt în creștere, consolidarea poziției NATO pe flancul estic în întregime, într-o manieră unitară și echilibrată, în special în partea de sud a flancului estic, este și mai urgentă și crucial. Am încredere că unitatea și abordarea comună a B9 vor facilita negocierile aliate în curs, precum și procesul decizional al NATO. Este pentru noi să oferim securitatea cetățenilor noștri, răspunzând astfel amenințărilor reale generate de Rusia.” a conchis Președintele României, Klaus Iohannis.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

tudy 11/06/2022 - 15:03

ALOO vezi ca motorina a depasit deja de mult 9 lei……asta este RISCUL CEL MAI MARE..ca o sa iasa lumea in STRADA contra ta si a GUVERNULUI TAU…..o sa ramai in istorie ca si GROPARUL POPORULUI ROMAN!!

Raspunde

Comenteaza