Premierul Nicolae Ciucă susține proiectul metroului clujean pe care îl vede esențial pentru dezvoltare:” Este un proiect cât se poate de necesar.”

by Christian Suciu

În cadrul unei conferințe de presă organizate la Cluj-Napoca, premierul Nicolae CIucă și-a afirmat susținerea față de o serie de proiecte ale Clujului printre care se numără și cel al Metroului în valoare de peste 6 miliarde de lei pe care îl consideră o prioritate în ce privește viitorul dezvoltării orașului.

”Am sprijinit și vom continua să sprijinim acest proiect pentru că el este cât se poate de necesar cetățenilor municipiului Cluj-Napoca, îndeosebi dacă privim ritmul în care municipiul s-a dezvoltat în zona metropolitană și dincolo de măsurile pe care Primăria le-a luat deja în ceea ce privește tranziția la energia verde, către energia curată. Deja sunt mijloace de transport în comun electrice, sunt proiecte care vor continua să ducă la modernizarea și eficientizarea tuturor activităților la nivelul municipiului și județului.” a transmis Șeful executivului.

Acesta s-a declarat mulțumit de proiectele elaborate de administrația locală, fiind de părere că sesiunile de dezbatere cu reprezentanții administrației locale oferă numeroase moduri prin care se poate ajunge la o coeziune între acestea în scopul dezvoltării la nivel local în numeroase domenii.

”A fost o bună oportunitate să discutăm cu reprezentanții administrațiilor locale (…) aspecte care sunt legate de modalitatea în care putem să legăm/conectăm mai bine administrațiile între ele, modalitatea în care exemplele de bună practică pot fi folosite și împărtășite cu administrații, care în momentul de față privesc și admiră realizările din acele localități care au reușit să producă o anumită dinamică în ceea ce privește dezvoltarea la nivel local și aspecte ce țin de domeniul inovării, digitalizării, înaltei tehnologii. ” a mai declarat Premeirul Ciucă.

Potrivit acestuia, întâlnirea cu primarii orașelor și comunelor Clujului a reprezentat un prilej bun de a afla care sunt cerințele populației astfel încât Executivul să poată veni cu măsurile birocratice necesare îndeplinirii acestora venind în sprijinul proiectelor administrațiilor locale.

sursa: monitorulcj.ro

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

tudy 20/05/2022 - 17:22

Excelent Proiectul..deci daca mai tai salariile la militari si politisti IN REZERVA o sa ia de METROU…si o sa CIRCULE numai MAGISTRATII ca lor le-ai marit salariile si pensiile speciale de la 01.02.2022 cu 20%..CAT MAI MINTITI ACEST POPOR???DEMISIA PE LOC CU PREDOIU IN FRUNTE!!

Raspunde
supt necesar 31/05/2022 - 01:15

Acolo unde locomotiva circulă cu două vagoane goale după cum se vede la barieră, nu subsolul trebuie găurit, ci înlocuiți diletanții din Primărie și Consiliul Județean !?

Raspunde

Comenteaza