Premierul Ciucă recunoscător cu ocazia împlinirii a 25 de ani de parteneriat strategic cu SUA

by Christian Suciu

Prim-ministrul României Nicolae Ciucă este recunoscător pentru dezvoltarea parteneriatului Strategic pe toate dimensiunile cu Statele Unite ale Americii ce aniversează În această zi de Luni 25 de ani de la lansare. Premierul Ciucă remintește faptul că această colaborare reprezintă în continuare o prioritate pentru România.

”Astăzi se împlinesc 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii. Inițiat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la București a Președintelui Statelor Unite William J. Clinton, Parteneriatul Strategic reprezintă un reper esențial al politicii externe a României, alături de apartenența la Uniunea Europeană și NATO. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite marchează începutul consacrării orientării occidentale a României și integrării sale în structurile europene și euro-atlantice.” a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia parteneriatul a fost și va rămâne unul benefic pentru dezvoltarea României în domenii precum securitatea, economia, educația sau energia dar și protejarea valorilor transatlantice în special în urma deciziilor luate recent, în urma Summit-ului NATO de la Madrid

”Dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe toate dimensiunile sale de cooperare a devenit o prioritate a României. De înțeles cu atât mai mult astăzi când, după Summit-ul NATO de la Madrid, poate nu întâmplător 25 de ani mai târziu, Statele Unite sunt principalul contributor la securitatea și apărarea comună aliată în România, alături de Franța, care și-a asumat responsabilitatea de națiune cadru pentru Grupul de luptă din țara noastră, care se va ridica la nivel de brigadă, atunci când va fi necesar.” a mai adăugat Premierul Ciucă.

Nu în ultimul rând, acesta a evidențiat importanța parteneriatului strategic pe plan educațional dintre cele două state, în special prin Programul burselor Fullbright ce servește drept liant între mediile academice dintre România și SUA.

”În cadrul eforturilor comune de aprofundare a acestei dimensiuni de cooperare, guvernele României și Statelor Unite și-au asumat obiectivul comun al includerii României în Programul Visa Waiver și continuă colaborarea în vederea îndeplinirii criteriilor necesare în acest sens. De asemenea, Programul Fulbright al Statelor Unite reprezintă o punte de legătură între mediile academice din țările noastre, oferind de-a lungul celor peste 75 de ani de activitate în România un cadru de cooperare care a facilitat o mai bună cunoaștere între societățile noastre.” a mai transmis Șeful Executivului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza