Premierul Ciolacu anunță controale naționale la benzinării, depozite de carburant și puncte de alimentare GPL. Ciolacu:” Așa-zișii patroni care fac milioane provocând tragedii nu au ce căuta în mediul de afaceri din România”

by Christian Suciu

Premierul Ciolacu a anunțat în cursul acestei zile noi controale la nivel național pentru verificarea benzinăriilor, a depozitelor și cisternelor de carburant precum și a punctelor de alimentare cu GPL. Aceasta a transmis că se așteaptă la aplicarea sancțiunilor corespunzătoare pentru orice tip de nereguli găsite.

” A pornit în forță și controlul național la benzinării, depozite, cisterne de carburant, cu accent special pe cele 1300 de puncte de alimentare cu GPL. Cer tuturor instituțiilor implicate să aplice legea cu strictețe și oriunde găsesc nereguli să ia măsuri ferme.

Toți acești așa-ziși patroni care fac zeci și sute de milioane de euro provocând tragedii de proporții nu au ce căuta în mediul de afaceri din România. Trebuie să schimbăm și legislația, astfel încât cine nu are autorizație sau aviz de funcționare, mai ales pentru activități cu risc major, să răspundă și penal. În acest moment, doar plătesc o amendă și își văd liniștiți de treabă, adică produc alte drame.”, a transmis Șeful Executivului în debutul ședinței de Guvern.

Măsurile au fost luate ca urmare a celor două explozii de la o stație de GPL din Crevedia, ce au cauzat 3 decese și rănirea a peste 50 de persoane, dintre care majoritatea sunt cadre MAI.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

sergiu 31/08/2023 - 17:07

LA BENZINARII SA CONTROLEZE IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA A BENZINARIILOR LACOMI>>>>>….CARE AU MARIT INN14 ZILE CARBYRANTUL LA POMPA CU 1 LEU PE LITRU…..Unde sunt autoritățile statului..ca ăștia ne fura cu acte………!!!! Desi barilul pe plan internațional a scăzut la Jumatate…CA LA NOI LA NIMENI…pana nu se operează arestări DEAGEABA!!

Raspunde

Comenteaza