Pompieri clujeni, în misiune în Franța

by admin

Pompierii români vor participa în luna august cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc. Printre aceștia se numără și 8 pompieri clujeni, care au plecat astăzi spre Franța.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante. Activarea si operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Franței, în locațiile stabilite de partenerii francezi.

Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), 1 cisternă (30.000 l), 1 autospecială cu capacitate mare (10.000 l), 1 microbuz transport personal și 1 autocar, a început deplasarea astăzi, 30 iulie, pe ruta Arad- Nădlac- Budapesta- Geneva- Marsilia. Printre aceștia se numără 1 ofițer și 7 subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităților franceze, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16.08.2022, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul din Marsilia. Atunci se vor alătura misiunii alți 3 pompieri clujeni.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza