Polițist trimis în judecată de DNA, după ce ar fi promis unei persoane angajarea în Poliției

by admin

Un polițist din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca a fost trimis în judecată de DNA Cluj pentru trafic de influență, în timp ce o altă persoană va ajunge în fața magistraților pentru favorizarea făptuitorului. Polițistul este acuzat că ar fi pretins bani de la o persoană căreia i-a promis că o va angaja în cadrul IPJ Satu Mare, prin susţinerea formală a unui concurs de angajare. Ulterior, după câteva luni, persoana respectivă urma să fie transferată la IPJ Cluj.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2019 – februarie 2020, inculpatul Suciu Vasile, agent de poliție, ar fi promis celuilalt inculpat că va face demersuri astfel încât o rudă a acestuia din urmă să fie angajată în cadrul IPJ Satu Mare, prin susținerea formală a unui concurs de angajare și ulterior, după câteva luni, să fie transferată la IPJ Cluj. În continuare, în perioada februarie – iunie 2020, inculpatul Suciu Vasile, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Poliției Române, ar fi pretins suma de 13.000 euro de la celălalt inculpat, din care suma de 5.000 de euro a fost pretinsă și primită pentru o presupusă persoană din București, iar diferența urma să fie achitată după angajarea promisă. În cele din urmă, promisiunea nu s-a realizat.

În cursul urmăririi penale, celălalt inculpat l-ar fi prevenit pe Suciu Vasile despre unele acte procedurale desfășurate de procurori, împrejurare de natură a îngreuna bunul mers al anchetei”, au explicat procurorii DNA.

Dosarul urmează a fi judecat de Tribunalul Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza