Polei pe drumurile județene din zona de munte. Drumarii împrăștie material antiderapant

by admin

În județul Cluj nu există drumuri județene blocate sau închise, informează Consiliul Județean Cluj. Totuși, din cauza temperaturilor negative și a precipitațiilor mixte, există posibilitatea formării de polei, astfel că pe mai multe sectoare de drum, mai ales în zona de munte a județului, circulaţia se desfășoară în condiţii de iarnă.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 6 martie a.c., s-a acţionat pe opt drumuri județene situate pe raza zonei Huedin. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a impus intervenția pe 12 drumuri județene. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 50 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. 

Pe drumurile judeţene situate în zona Gilău, în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe nouă drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, iar în cursul nopţii şi al acestei dimineţi a fost necesară intervenția pe 14 drumuri judeţene. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 80 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. 

De asemenea, pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe patru drumuri judeţene, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi fiind necesară intervenția, inclusiv prin revizii, pe șase drumuri sau sectoare de drumuri județene. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 39 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. 

Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe nouă drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, iar în cursul nopţii şi al acestei dimineţi a fost necesară intervenția pe patru drumuri judeţene. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 55 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. 

Pe drumurile situate în zona Gherla, intervențiile specifice activității de iarnă în cursul ultimelor 24 de ore au fost minime, mai exact doar de verificare a stării drumurilor și condițiilor de circulație, nefiind necesară folosirea de utilaje specifice sau de material antiderapant. 

La această oră, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru degajarea carosabilului de zăpadă și lărgirea căii de rulare, precum şi cu materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei în zonele unde se impune acest lucru. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza