Podul Porțelanului, gata până la finalul anului. Emil Boc a vizitat șantierul

by admin

Podul Porțelanului va fi gata până la finalul acestui an, dă asigurări primarul Emil Boc. Edilul a vizitat șantierul și a analizat stadiul lucrărilor, care au ajuns la 70%.

„Am verificat șantierul obiectivului de investiții „Pod peste râul Someșul Mic situat pe strada Porțelanului în municipiul Cluj-Napoca”. În ultima săptămână a fost lansată calea de rulare a suprastructurii, structura metalică fiind pusă acum în poziția finală. Lucrările avansează conform graficului. La această dată, stadiul lucrărilor la Podul Porțelanului este de 70%.

Urmează montarea predalelor (cofraje) în vederea turnării plăcii de beton. Ulterior se va realiza hidroizolația podului, turnarea straturilor de asfalt, realizarea rosturilor de dilatare la capetele podului și amenajarea rampelor de acces pe pod. Potrivit estimărilor actuale, lucrarea va fi finalizată până la sfârșitul anului. 

De asemenea, Primăria va amenaja intersecția străzilor Nădășel – Alexandru Sahia pe malul stâng, iar pe malul drept va fi finalizată amenajarea pentru racordarea cu str. Porțelanului, conform soluției avizate”, a transmis Emil Boc pe rețelele de socializare.

Noul pod are următoarele caracteristici:

  • lungime de 62 m
  • circulația va fi asigurată pe două benzi cu lățimea carosabilului de 7 m 
  • trotuare de 1,2 m lățime vor fi amenajate pe ambele laturi
  • pistă pentru biciclete
  • sistem nou de iluminat public și arhitectural. 

Proiectul podului presupune și reconfigurarea circulației în zonă. 

Executantul lucrărilor este Asocierea Freyrom SA – Procons Group. Valoarea proiectului depășește de  2,2 milioane de euro.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

B 10/11/2022 - 12:51

asta e cea mai buna comedie
prima joi dupa miercurea ciuc

Raspunde

Comenteaza