Persoanele angajate fără concurs pe durata stării de urgență rămân pe posturi. Guvernul va adopta o Ordonanță de Urgență

by admin

Persoanele angajate fără concurs în perioada stării de urgență în instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate vor rămâne pe posturi. Guvernul va aproba, în ședința de joi, printr-o Ordonanță de Urgență, menținerea acestora în activitate, peste termenul pentru care au fost încadrate inițial.

„În concret, prin proiectul de ordonanţă de urgenţă se propune ca personalul din instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din Ministerul Sănătăţii şi unităţile subordonate, din unităţile sanitare şi din serviciile de asistenţă socială angajat fără concurs în temeiul dispoziţiilor art. 6 şi 16 din anexa 1 la Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României ori, după caz, a dispoziţiilor art. 9 şi 25 din anexa 1 la Decretul 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, să poată fi menţinut în activitate peste termenul pentru care a fost încadrat, pentru o durată corespunzătoare celei prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Tot printr-o Ordonanță de Urgență, Guvernul va aproba acordarea și în starea de alertă de zile libere plătite părinților care sunt nevoiți să stea acasă cu copiii din cauza închiderii unităților de învățământ.

„Prezentul act normativ completează OUG 147/2020 (…) cu prevederi care să asigure protecţia şi sprijinirea copiilor, a părinţilor acestora, dar şi a angajatorilor, în situaţia în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ, inclusiv în cele de educaţie antepreşcolară şi preşcolară, se desfăşoară în scenariile 2 şi 3 prevăzute de Ordinul comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului sănătăţii nr. 5487/1494/2020. Potrivit prezentului proiect de act normativ, numărul de zile libere se stabileşte pentru perioada stării de alertă, ori de câte ori, prin hotărâre a CJSU/CMBSU se stabileşte aplicarea unui dintre scenariile menţionate. De asemenea, se propune ca pentru aceste situaţii acordarea zilelor libere să fie limitată până la 31 decembrie 2020. Totodată, se propune reglementarea acordării zilelor libere plătite şi pentru alte situaţii stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de urgenţă sau ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, situaţii care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum ar fi, spre exemplu suspendarea cursurilor în timpul desfăşurării procesului electoral. Pentru toate situaţiile nou introduse se menţin aceleaşi condiţii de acordare prevăzute în OUG 147/2020”, scrie în nota de fundamentare a actului normativ.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza