Parcul fotovoltaic și eolian de la Cluj Innovation Park este aproape de finalizare. Primarul Emil Boc a vizitat investiția de peste 2 milioane de euro

by admin

 Parcul fotovoltaic și eolian din cadrul Cluj Innovation Park se apropie de finalizare, a anunțat primarul Emil Boc, care a vizitat astăzi investiția. Proiectul are o valoare de peste 2,6 milioane de euro, bani europeni, și se încheie în luna noiembrie. 

„Comisia Europeană a anunțat adoptarea unor ținte climatice ambițioase: până în 2030 – reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% comparativ cu nivelurile din 1990; până în anul 2050 – Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic. Acesta este contextul în care acționăm la nivel local, cu sprijinul U.E., pentru a aborda provocările climatice, din domeniul energiei, respectiv tranziția verde.

Primul parc fotovoltaic și eolian pentru cercetare din România este construit cu fonduri europene și fonduri de la bugetul local în zona Lomb a municipiului, în cadrul Cluj Innovation Park (CIP). Proiectul se apropie de finalizare și este rezultatul implicării partenerilor din ecosistemul clujean din domeniul energiei: proiectul CITAT-E (Cluster Inovativ pentru Tehnologii Avansate pilot în Energii alternative) este realizat de către INCDTIM – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare – solicitantul finanțării în numele clusterului TREC – Transylvania Energy Cluster, în parteneriat cu CIP. 

Tehnologiile instalate în noul parc fotovoltaic și eolian, realizat pe o suprafață de 17.000 mp, permit o capacitate de 1MW. Acesta este gândit și pentru a funcționa ca un laborator de cercetare pentru testarea în condiții reale a eficienței energetice produse de panouri fotovoltaice și instalații eoliene moderne. Parcul va îndeplini rolul unei platforme suport pentru efectuarea de cercetări complexe în domeniul energiilor alternative, oferind acces gratuit la instalațiile existente pentru membrii clusterului TREC care desfășoară activități de cercetare în domeniu.

Energia produsă în acest parc se va testa în cadrul CIP, estimându-se că ~70% din energia necesară funcționării ansamblului CREIC poate fi produsă în rețea. Ulterior se vor adăuga consumatori suplimentari astfel încât, din totalul energiei produse, peste 90% să fie consumată în timp real”, a scris edilul pe rețelele de socializare.

Prin intermediul noului parc fotovoltaic și eolian din cadrul Cluj Innovation Park se urmărește creșterea capacității de cercetare și inovare a Clujului în domeniul energiei. Totodată, membrii clusterului TREC pot să testeze și să experimenteze diverse tehnologii, având ulterior posibilitatea implementării rezultatelor acestei investiții în mai multe zone de interes din oraș sau împrejurimi.

   • Date Tehnice :

        ◦  Capacitate totală instalată: 1 MW, distribuită astfel:

            ▪  400 KW- panouri fotovoltaice instalate pe structură tip Carport

            ▪  390 KW- panouri fotovoltaice instalate pe structură fixă (clasică)

            ▪  200 KW- panouri fotovoltaice instalate pe sisteme cu autotracking

            ▪  10 KW- o turbină eoliană cu pale verticale

        ◦  Producție anuală estimată de energie: 1200 MWH/an

        ◦  Capacitate stocare:

            ▪  100 KWh baterii cu plumb

            ▪  10 KWH baterii Li-Ion

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza