O bătrână din Cluj și-a pierdut viața, după ce locuința ei a fost cuprinsă de flăcări

by admin

Tragedie pe strada Sindicatelor din Cluj-Napoca. O bătrână și-a pierdut viața, după ce locuința ei a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stins incendii.

„Alerta s-a dat în jurul orei 00:30, iar în momentul sosirii pompierilor la fața locului au găsit locuința închisă și cu degajări de fum din interior. S-a asigurat accesul prin forțarea ușii, dar și pe geamul locuinței, în care se manifesta incendiul și era inundată cu fum. Înăuntrul acesteia au găsit o femeie, în vârstă de circa 80 de ani, fără semnale vitale, pentru care au început imediat manevrele de resuscitare, fiind solicitat în sprijin un echipaj medical SAJ. În ciuda eforturilor depuse, semnalele vitale ale femeii nu au mai revenit”, a transmis ISU Cluj.

Pompierii au reușit să stingă între timp focul, fiind cuprinse de flăcări câteva materiale și obiecte de mobilier dintr-o cameră în care se afla o sobă de teracotă și fiind evitată extinderea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza