Numărul noilor cazuri de COVID-19, din nou în creștere

by admin

România înregistrează o nouă creștere a cazurilor noi de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate cu noul coronavirus 1.136 de persoane. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 618 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În total, de la începutul pandemiei, 97.033 de persoane au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.   

Până astăzi, 3.967 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. De la ultima raportare au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 41 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.199. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.966.290 de teste. Dintre acestea 20.552 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.097 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.257 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.171 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  34.260 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:

  • În ultimele 24 de ore, 29 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj
  • În acest moment sunt internați 256 de pacienți, din care 215 din județul Cluj
  • 27 persoane internate în ATI, din care 20 din județ
  • Total vindecați și externați 791, din care 636 din județul Cluj
  • Total decedați 66, din care 45 din județul Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza