Noi echipamente medicale pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca

by admin

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” a fost dotat cu noi echipamente medicale, achiziționate de către Consiliul Județean Cluj.

„Rațiunea care a stat la baza investiției e legată de importanța și numeroasele avantaje ale dotărilor de înaltă tehnologie. Acestea sprijină cadrele medicale în diagnosticarea rapidă și corectă a pacienților, precum și în efectuarea intervențiilor necesare și administrarea tratamentului adecvat”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

În cadrul instituției sanitare, aflate în subordinea forului administrativ județean, au fost livrate și date în folosință două ventilatoare portabile, două ventilatoare cu presiune pozitivă, cinci aparate de oxigenoterapie cu flux înalt cu modul de presiune pozitivă și 10 monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale.

De asemenea, la spital au mai ajuns un aparat de răcit/încălzit pacientul, patru dispozitive de compresie mecanică intermitentă, o stație centrală de monitorizare compatibilă cu monitoare de funcții vitale plus modul de analiză a debitului cardiac și două compresoare.

În valoare de 553.802 lei, dotările au fost finanțate integral din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj. Acestea funcționează în cadrul secțiilor I, II, III și Chirurgie Toracică-ATI ale unității spitalicești.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza