Noi avertizări de vreme rea pentru județul Cluj. Sunt așteptate ploi, vijelii și grindină, până mâine la amiază

by admin

Meteorologii au emis un nou cod galben de vreme instabilă, valabil pentru Cluj și pentru restul județelor din vestul, centrul și nordul țării. Avertizarea va fi în vigoare până mâine, la ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Crișana, nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

În același interval, pentru zona de munte a județului Cluj va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente. În jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pentru scurte intervale de timp și în restul teritoriului. Vremea va fi în general instabilă și în zilele următoare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza