Ministrul Sportului, Eduard Novak încântat de organizarea în premieră a ”L’Etape by Tour de France” în România

by Christian Suciu

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak s-a arătat bucuros față de inițiativa organizării pentru prima oară în România a unei etape din cadrul uriașului turneu profesionist de ciclism, ”Tour de France” în perioada 27-28 august, o etapă destinată atât amatorilor cât și cicliștilor profesioniști. Acesta și-a exprimat susținerea față de proiectul inițiat de organizatorii turului Franței, în cadrul unei întâlniri la Ambasada Franței din București.

”Sunt foarte mândru de acest eveniment, această țară frumoasă merită un eveniment de mare amploare, bineînțeles. Această competiție ne dă un gust din Turul Franței și noi, bicicliștii, putem spune că trăim un vis transformat în realitate. Probabil ați observat din declarațiile mele că sunt un susținător al aducerii Turului Franței sau a unei etape din cadrul acestuia în România, iar ciclismul este într-adevăr un sport care promovează, unește națiuni, popoare și limbi, iar prin ciclism toți vorbim cu toții aceeași limbă a sportului.” a declarat Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Ministrul a recunoscut că aceasta oportunitate este una extrem de importantă în promovarea imaginii țării în sportul mondial și de a demonstra valorile sportive ale poporului nostru în scopul performanței.

”Ciclismul este de fapt un promotor al țărilor, al etniilor, al sportului și nu este o simplă coincidență că Eurosport transmite peste 200 de zile de ciclism pe an. Noi, cicliștii – și acum vorbesc în numele ciclistului care a petrecut mai bine de 20 de ani pe șa și cunoaște acest sport pe dinăuntru și pe dinafară – sunt foarte mulțumit de acest proiect, iar prin Ministerul Sportului susțin toate inițiativele prin care ne putem promova țara, sportul și performanța. ” a mai adăugat Ministrul Sportului, Eduard Novak.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza