Ministrul Sănătății, vizită-fulger la Cluj. A discutat despre gestionarea epidemiei și situația locurilor de la Terapie Intensivă

by admin

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut o vizită joi seara în județul Cluj. El s-a întâlnit la sediul Primăriei Cluj-Napoca cu edilul Emil Boc, cu viceprimarul Dan Tarcea și cu prefectul județului, Mircea Abrudean. Potrivit primarului Boc, cei patru au discutat despre gestionarea epidemiei de COVID-19 și despre situația locurilor la ATI în clinicile din Cluj.

„Am avut plăcerea, împreună cu dl. Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj și cu dl. Dan Ștefan Tarcea, viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca, să discutăm cu dl. ministru Tătaru aspecte actuale privind sănătatea publică și gestionarea epidemiei COVID-19 în județul Cluj și în județele învecinate.

În special am discutat problema locurilor pentru terapie intensivă destinate pacienților care provin din alte județe.

În acest moment situația este sub control și prin parteneriatul cu Ministerul Sănătăţii – România o vom avea și în viitor.

De asemenea, am discutat despre condițiile în care va începe anul școlar, obiectivul nostru fiind acela de a avea elevii la școală, în condiții de siguranță, conform legii”, a scris primarul Emil Boc pe rețelele de socializare.

„Domnul ministru a dorit să facă o vizită tehnică de lucru la DSP pentru a evalua modul de desfășurare a activității. A mai fost la Timișoara și Brașov. Am făcut o vizită împreună la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase în care a mulțumit personalului medical pentru implicare și pentru profesionalism. De asemenea, a dorit să afle dacă sunt solicitări către Minister din partea spitalelor”, a precizat și prefectul Mircea Abrudean.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza