Ministrul Lucian Bode ține cu dinții de doctorat. A deschis un al treilea proces împotriva UBB

by admin

Ministrul de Interne ține cu dinții de titlul de doctor. Lucian Bode a deschis un nou proces, al treilea, împotriva Universității „Babeș-Bolyai” privind teza sa de doctorat. Bode a înregistrat la Tribunalul București o nouă solicitare de anulare a hotărârii Comisiei de etică a universităţii, care a stabilit că teza de doctorat a ministrului este profund viciată.

În cadrul Hotărârii Nr. 1 din 2023 a Comisiei de etică a UBB se mai arăta faptul că universitatea va sesiza CNATDCU cu concluziile analizei tezei de doctorat şi se solicita ministrului şi Editurii CA Publishing retragerea cărţii „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei.

De asemenea, pe rolul Tribunalului Sălaj s-a înregistrat, în 2 februarie, solicitarea lui Lucian Bode de anulare a Hotărârii nr.10/ 2022, prin care Comisia de etică din cadrul UBB se autosesiza pentru suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a ministrului.

În fine, Curtea de Apel Cluj a stabilit data de 22 martie ca prim termen în recursul pe care ministrul l-a intentat Universităţii Babeş – Bolyai, privind suspendarea Hotărârii nr.10/ 2022.

În 17 ianuarie, Tribunalul Sălaj respinsese ca nefondată cererea de suspendare a executării acestei Hotărâri.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza