Ministrul Gorghiu despre legea pensiilor speciale:” Nu pot garanta că magistrații nu vor ataca la CCR. E atributul legal al celor de la ÎCCJ”

by Christian Suciu

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu, s-a arătat ezitantă în privința unei garanții privind soarta legii pensiilor speciale, după discuțiile avute cu magistraţii pentru a nu ataca la Curtea Constituțională legea pensiilor speciale însă spera ca actul normartiv să nu fie sesizat.

”M-aş bucura şi eu să nu atace nimeni la Curte, însă este atributul legal al celor de la Înalta Curte, îşi pot exercita acest drept, dacă, în urma analizei pe care o fac, consideră că nu au fost îndeplinite solicitările pe care Curtea Constituţională le-a trecut în considerentele hotărârii pe care au emis-o pe legea pensiilor de serviciu. Eu, însă, trag nădejde că vom înţelege cu toţii, că e vorba de magistraţi, că e vorba de Guvern, că e vorba de Parlament sau alte categorii, că înţelegem bine momentul, atât economic, cât şi social, prin care trecem şi m-aş bucura să putem să bifăm un jalon care înseamnă că guvernul poate să trimită a patra tranşă către Comisia Europeană, astfel încât să încasăm un miliard şi jumătate de euro într-un viitor apropiat. Deci, nu pot garanta nimic, pot doar să îmi doresc”, a afirmat Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, întrebată dacă noua variantă a reformei pensiilor speciale va fi atacată la CCR.

Senatul a adoptat, miercuri, cu 89 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi o abţinere, modificările la proiectul de lege privind pensiile de serviciu, pentru punerea actului normativ în acord cu decizia Curţii Constituţionale, după ce iniţiatva legilativă a fost respinsă de către judecătorii constituţionali. Senatul este primul for sesizat pe proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind decizională.

Biroului permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, ca raportul comisiilor de constituionalitate, buget şi muncă ale Camerei să emită raportul pe proiectul privind pensiile speciale până luni, ora 14.00. Iniţiativa legislativă va intra la vot final tot în plenul de luni, ora 17.00, a mai hotărât conducerea Camerei.

sursa: primanews.ro

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

sergiu 13/10/2023 - 19:34

Ești DEPASITA RAU..FA UN BINE SI DA-TI DEMISIA..ca ești în alt film…….dacă nu controlezi situația!!

Raspunde

Comenteaza