Microbuz răsturnat în Luncani. A rupt conducta de gaz a unei case

by admin

Un șofer neatent a provocat un accident de circulație în localitatea Luncani din comuna Luna. Bărbatul s-a răsturnat cu un microbuz și a rupt țeava de gaz și cablurile de energie electrică ce alimentau o casă.

„A fost vorba despre intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului Turda în urma ieșirii în afara părții carosabile a unui microbuz. Se pare că acesta a avariat și branșamentele de alimentare de gaze și energie electrică ale unei case. 

În momentul sosirii pompierilor la fața locului, șoferul era ieșit din autovehicul și era consultat de către un echipaj SAJ, iar apoi a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Pompierii au oprit alimentarea cu gaze a branșamentului avariat și au asigurat măsuri preventive până la sosirea echipelor distribuitorilor de utilități pentru remedierea situației”, a transmis ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza