Mâine este ultima zi de depunere a cererilor de finanțare pentru entitățile non-profit 

by Oana Spiru

Consiliul Judeţean Cluj reaminteşte entităţilor non-profit – organizaţii, asociaţii şi fundaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, precum şi entităţilor publice care implementează programe şi proiecte din sfera tineretului şi activităţilor socio-educaţionale, a sportului, culturii şi cultelor religioase recunoscute în România, că doar până 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟓 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟐.𝟎𝟎, au posibilitatea să depună fie on-line, pe platforma „Ghișeul Unic” (𝐡𝐭𝐭𝐩𝐬://𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜.𝐜𝐥𝐮𝐣.𝐚𝐫𝐜𝐡𝐢), fie la sediul forului administrativ judeţean, cereri în vederea obţinerii finanţărilor nerambursabile din fonduri publice judeţene.

  În ceea ce privește numărul proiectelor depuse până marți, 12 martie a.c., acesta se ridică la 314, interesul cel mai crescut venind din partea cultelor religioase, cu 221 de proiecte depuse, urmate de organizațiile culturale, cu 43 de proiecte, sportive, cu 41 de solicitări și tineret, cu 36 de cereri. Ulterior încheierii termenului pentru înregistrarea cererilor de finanţare va avea loc procesul de selecţie şi evaluare a proiectelor depuse.

  După finalizarea evaluării proiectelor, pe site-ul oficial al forului administrativ județean va fi afișată lista tuturor entităţilor ale căror proiecte îndeplinesc condiţiile cerute pentru acordarea de finanţare din fonduri publice judeţene şi suma propusă a fi alocată fiecărei organizaţii în parte, cu propunerea de aprobare prin hotărâre în cadrul unei şedinţe a deliberativului judeţean. Totodată, aceste structuri non-profit vor fi înştiinţate atât în scris, cât şi în format electronic privind aprobarea finanţării programului propus, valoarea finanţării, precum şi în ce priveşte alte aspecte legate de implementarea în condiţii corespunzătoare a proiectului.

  Referitor la sumele alocate pentru susținerea inițiativelor care se încadrează în domeniile anterior menționate, reamintim faptul că pentru programele și proiectele din sfera tineretului și a activităților socio-educaționale a fost alocată suma de 900.000 de lei, pentru susținerea structurilor sportive suma disponibilă este de 1.050.000 de lei, iar pentru programele, proiectele și acțiunile organizate în domeniul cultural s-au alocat 900.000 de lei. Totodată, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute legal le-a fost repartizată suma de 3.050.000 de lei.

  Documentația necesară finanțării nerambursabile, respectiv formularele tip, documentele care trebuie anexate acestora, precum și regulamentele pe baza cărora se realizează evaluarea și selecția proiectelor, poate fi consultată prin accesarea site-ului oficial al instituției www.cjcluj.ro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza