Lucrările de modernizare a platoului Sălii Sporturilor se apropie de final. În zonă vor fi plantați peste o sută de arbori

by admin

Lucrările de modernizare a platoului Sălii Sporturilor „Horia Demian” se apropie de finalizare. Investiția, în valoare de peste 3 milioane de lei, a ajuns la un stadiu de execuție de 82%, a anunțat primarul Emil Boc, după o vizită pe șantier.

„Astăzi, împreună cu dl viceprimar Dan Ștefan Tarcea și colegii mei din primărie, am verificat stadiul lucrărilor la proiectul „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someşului, modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului: zona 3 – Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, investiție de peste 3 milioane euro pentru acest segment. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Zona platoului Sălii Sporturilor, adiacentă Luncii Someșului, este gândită pentru a se integra în proiectul mai amplu „Rethinking Someș” care vizează revitalizarea malurilor Someșului și a Parcului Armătura”, a transmis primarul Clujului.

Emil Boc a prezentat și evoluția spațiului public din zona Platoului Sălii Sporturilor „Horia Demian”:

Suprafețe pietonale: Inițial – 0 mp; după finalizarea proiectului – 7919 mp

Alei pietonale: Inițial – 273 ml; după finalizarea proiectului – 50,87 ml

Piste velo: Inițial – 0 ml; după finalizarea proiectului – 318 ml

Suprafețe carosabile: Inițial – 12.024 mp; după finalizarea proiectului – 2670,58 mp

Zone verzi: Inițial – 1396 mp; după finalizarea proiectului – 2954 mp

Arbori: Inițial – 12 buc; plantări noi în proiect – 101 buc;

Parcări: Inițial – 320; după finalizarea proiectului – 41 (10 pt. autocar și 31 pt. mașini)

Stații de încărcare biciclete și trotinete electrice: Inițial – 0 buc; după finalizarea proiectului – 6 buc (cu 4 prize fiecare)

Pe o suprafață de aproximativ 14.750 mp sunt realizate:

  • Lucrări de terasamente, demontări elemente existente (borduri, mobilier, sisteme de iluminat), demolări suprafețe pietonale existente;
  • Lucrări de realizare a sistemelor rutiere (suprafețe de călcare): suprafețe pietonale realizate din plăci de granit, benzi pentru biciclete cu asfalt colorat, granit, beton cu strat superior din pietriș; borduri din granit
  • Lucrări de realizare a spațiilor plantate: plantări de arbori (specii adaptate la mediul urban, distribuite în funcție de tipul spațiului public), suprafețe nesigilate (pământ vegetal / arbuști / pajiști)
  • Echipamente și dotări: mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, parcări biciclete, pavilion de alimentație publică etc.)
  • Lucrări de montare a stațiilor de încărcare pentru autoturisme, biciclete și trotinete electrice
  • Lucrări de realizare a rețelelor electrice și de curenți slabi: modernizare și eficientizare sistem de iluminat public – aparate de iluminat cu sursă LED, sistem de telegestiune – componente de comunicație wireless (permite programarea pentru funcționare pe diverse niveluri de putere și diferite paliere orare)
  • Lucrări de realizare a rețelei apă-canal (racorduri la rețeaua de alimentare cu apă și la canalizarea pluvială)
  • Lucrări de sistematizare verticală: Racord vertical între strada Splaiul Independenței și zona pietonală propusă, prin intermediul unui sistem de trepte, precum și remodelarea terenului în zonei adiacente malului, pentru facilitare acces pietonal.

Constructor și proiectant pentru proiectul „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someşului, modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului: zona 3 – Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian”: Asocierea SC Nord Conforest S.A. – SC Costin şi Vlad Birou de proiectare S:R.L.

Valoarea atribuită a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 15.467.646,10 lei cu TVA.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza