Lucrări de întreținere pe drumul județean dintre Răchițele și Ic Ponor

by admin

Consiliul Județean Cluj a anunțat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 108C, dintre Răchițele și Ic Ponor. Lucrările vizează un sector în lungime de peste 19 kilometri, situat între kilometrul 53+529 și kilometrul 72+844.

„E un nou drum de mare interes turistic pe care acționăm, pentru că e important nu doar să reabilităm și să modernizăm drumurile județene ci să le și menținem în foarte bune condiții de circulație”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, urmează a fi executate lucrări constând în curățarea platformei drumului de materialul adus de viituri, aducerea la profil a acostamentelor prin tăieri mecanice, completarea acostamentelor cu material pietros, curățarea acostamentelor în dreptul parapetelor, curățarea mecanizată a șanțurilor și a rigolelor. De asemenea, urmează a fi executate și lucrări de tăiere a lăstărișului și a vegetației din zona drumului.

Durata maximă de execuție a lucrărilor de întreținere este de două luni.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza