Legenda unuia dintre cele mai vechi localuri din Cluj-Napoca. Cum a evoluat Maimuța Plângătoare de la o simplă crâșmă la un simbol al orașului

by admin

Orice poveste interesantă începe cu ”a fost odată”. Ei bine, a fost odată, undeva prin anii 1930, un domn grăsuț și trist, care avea o crâșmă în centrul Clujului și toată ziua stătea la tejghea și își îneca amarul în băutură. Cauza suferinței era concurența, un local de peste drum care îi fura clientela cu servicii ceva mai deocheate. Legenda spune că supărarea era atât de mare, încât domnul acesta „plângea în hohote când era băut, de tremurau fețele de mese, ba chiar și sticlele de vin și lichior se ciocneau între ele de durere”. Într-o zi, printre lacrimi și suspine, patronul a auzit o discuție între angajați, în care unul dintre ei a spus despre el că ”urlă ca o maimuță plângătoare”. În loc să se simtă jignit, patronului i-a venit pe loc o idee: să-și numească localul ”Maimuța Plângătoare” și în scurt timp deasupra intrării atârna o placă pe care era pictată o maimuță care plânge. A avut ceva succes pe moment, dar apoi au venit vremuri grele și activitatea a fost reluată abia după Revoluție.

„Restaurantul este deschis din ‘90 și ceva și prin anii 2000 s-a renovat ca să arate astfel. Ulterior, am ieșit în evidență cu logo-ul și istoricul prinzând foarte bine la străini. Marea majoritate care trec pe aici fac poze cu logo-ul. Clujenii au fost oarecum șocați în bine, deoarece la început era o crâșmă, oamenii cu pretenții se fereau să vină aici. După ce s-a mai renovat puțin, lumea a început să vină treptat”, declară managerul și somelierul resturantului, Radu Ilea.

Între timp, restaurantul a devenit un fel de simbol al orașului, datorită vechimii și denumirii neobișnuite. În prezent, oamenii sunt atrași și de un meniu special de vinuri, dar și cu un set de reguli de bune maniere care trebuie respectate cu prisosință. Pe timp de vară, terasa cu vedere la stradă este unul dintre punctele forte ale localului.

„Suntem un restaurant mediu, nici de fițe, dar nici la nivelul de jos. Punctele noastre forte sunt vinurile și mâncarea, dar și terasa. La prânz între 12-16 servim meniul zilei. Avem o altă clientelă atunci pentru că merg repede cele trei feluri de mâncare. După ora 16 este cu totul o altă poveste. Persoanele care ne frecventează localul au peste 35 de ani”, explică Radu Ilea.

Atât treaba oamenilor din bucătărie, cât și servirea propriu-zisă sunt aspectele care trebuie puse bine la punct și executate pe măsură. Practic, datorită îndeplinirii acestor servicii, le este adusă satisfacția tuturor clienților: „Teoretic, se spune că bucătăria face 80% dintr-un restaurant, însă și serviciul trebuie să fie bine pus la punct. Chiar dacă mâncarea este bună, clienții nu se mai întorc dacă nu sunt serviți așa cum trebuie, dacă nu-i bagi în seamă. Clientul se tot schimbă. Oricât de mult încerci să-i mulțumești pe fiecare în parte vor apărea mereu tot alte idei. Foarte mulți clienți cred că le știu pe toate și atunci e mai greu de lucrat cu ei”, povestește managerul restaurantului.

Cei din conducerea restaurantului și-au propus să fie unici pe piață cu o gamă variată de vin, dar și cu cele mai atractive feluri de mâncare: „Cele mai căutate specialități sunt: mușchiulețul de căprioară, gambă de miel care a prins exagerat de bine, obrăjorii de vită. Am încercat să găsim câteva feluri de mâncare pe care să nu le aibă tot Clujul. Clienții au răspuns cu un feedback pozitiv la aceste delicatese. Avem vreo 7-8 rețete care nu se găsesc în Cluj, 173 de etichete de vin, cine organizate o dată pe lună cu vin, 20 de etichete de Proseco, 16 de Rose, ceea ce nu cred că mai are cineva în oraș”, ne mărturisește tot el.

„Pe viitor ne dorim să fim constanți, să îmbunătățim cât de mult putem rețetele și personalul. S-ar putea ca anul viitor, restaurantul să treacă printr-o mică schimbare. Încercăm, să vedem ce ne va ieși”, încheie Radu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza