Iordănescu rămâne la națională! FRF îi oferă încredere deplină actualului selecționer în ciuda rezultatelor

by Christian Suciu

Federația Română de Fotbal și-a reafirmat încrederea în antrenorul Edward Iordănescu și îi va oferi sprijinul necesar pentru redresarea naționalei în urma rezultatelor negative înregistrate în această lună în Liga Națiunilor. Președintele României a anunțat în schimb că că echipa națională își poate clădi potențialul de a deveni o echipă cu șanse reale de calificare la un turneu final.

” Federaţia Română de Fotbal a respectat toate contractele pe care le-a avut cu selecţionerii Echipei Naţionale şi toate deciziile au fost luate în urma unor analize ample la nivelul Comisiei Tehnice a FRF. Traversăm unul dintre cele mai dificile momente din ultimii 10 ani, la nivelul primei reprezentative. 

Nu putem accepta mediocritatea în teren, niciodată nu se va întâmpla acest lucru. Ne-am aşteptat şi ne-am dorit rezultate mult mai rapide în urma performanţelor jucătorilor de U21 din 2019 şi din 2021 sau să continuăm succesul calificării la EURO 2016. Din păcate, aceste meciuri au arătat nivelul nostru de astăzi şi că suntem departe de ţinta stabilită. 

Dar ştim totodată că cei mai mulţi dintre jucători îşi doresc să facă performanţă în tricoul echipei naţionale şi să aducă bucurii suporterilor noştri, alături de staff-ul tehnic. Am avut o discuţie cu Edward Iordănescu şi am decis să continuăm colaborarea. Cred cu tărie că Echipa Naţională trebuie să fie pentru orice fotbalist român apogeul profesional, să fie întotdeauna o prioritate pentru el! 

Cu mult mai multă muncă şi sacrificii vom putea să construim din nou o echipă cu şanse reale de calificare la turneele finale.” a transmis Președintele FRF, Răzvan Burleanu. În același timp și Directorul tehnic Mihai Stoichiță a anunțat că România va merge în continoare pe mâna lui Iordănescu.

”Edward Iordănescu are parte de toată încrederea noastră și are misiunea de a reclădi echipa națională. Îi vom oferi tot sprijinul. Am tot schimbat selecționerii, dar rezultatele nu au fost mai bune, dimpotrivă. De data aceasta nu vor mai exista schimbări la nivelul băncii tehnice.” a transmis Directorul Tehnic FRF, Mihai Stoichiță.

Potrivit GSP, Președintele îl va lasa pe selecționer să apeleze la orice mijloace sunt necesare pentru redresarea situației:

” Ai sprijin total din partea Federaţiei, inclusiv pentru nişte decizii radicale! Poţi să tai în carne vie, să schimbi lotul după cum îţi doreşti, chiar şi cu riscul de a mai rata încă o calificare la un turneu final!” i-ar fi transmis Burleanu lui Edi Iordănescu, în timpului cea mai recentă întrevedere cu acesta la ”Casa Fotbalului”.

sursa:primapsort.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza