Investiție de 450.000 de lei pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Fodora

by admin

Compania de Apă Someș va investi aproximativ 450.000 de lei pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Fodora, comuna Așchileu. Compania a emis deja ordinul de începere a lucrărilor.

În prezent, localitatea Fodora deține un sistem de alimentare cu apă care deservește în special gospodăriile situate de-a lungul drumului județean 109. În acest context, în vederea racordării la apă a întregii localități, a fost luată decizia extinderii rețelei de distribuție și pe străzile laterale, pe o lungime de peste 2 km. 

„Ne bucurăm să putem finanța această investiție care va aduce apă potabilă în casele tuturor locuitorilor satului Fodora. Ne dorim ca, până la începutul verii viitoare, lucrările să fie finalizate și oamenii să beneficieze de acest serviciu public atât de necesar”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

În valoare de circa 450.000 de lei, investiția este finanțată de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate de acesta Companiei în vederea derulării de investiții.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza