Inspirație pentru cadouri: 12 daruri excelente pentru copii

by Christian Suciu

Copiii se bucura nespus atunci când primesc daruri ce le trezesc curiozitatea, îi încurajează să se exprime sau pur şi simplu le inspiră dragoste şi veselie. Uneori, poate fi dificil să alegi un dar potrivit pentru cei mici, mai ales că ai mii, zeci de mii de opţiuni din care să alegi. De aceea, este important să ţii cont nu doar de trenduri, ci şi de ceea ce îi pasionează.

În cazul în care ai rămas în pană de idei, am pregătit pentru tine 12 idei de cadouri care să îţi trezească inspiraţia:

Instrumente muzicale

Pentru copiii pasionaţi de muzică, un instrument muzical va fi cu siguranţă un motiv de bucurie. Poţi alege instrumente pentru copii, adecvate vârstei, de la chitara şi până la flaut sau pian. Este o super idee să optezi şi pentru câteva lecţii cu un profesor, dacă vrei ca cei mici să aibă îndrumarea potrivită.

Jocuri de societate

Jocurile de societate îi ajută pe copii să învețe lucruri noi într-o manieră frumoasă. Alege jocuri de societate de care să se bucure întreaga familie, precum Activity, Twister sau Monopoly. Preţurile pornesc de la câteva zeci de lei, în special dacă achiziţionezi un astfel de joc online,

Microscop

Ştiinţa îi fascinează pe cei mici, în special atunci când vine la pachet cu instrumente distractive. Un microscop pentru copii este un super cadou, mai ales pentru copiii curioşi. Preţurile pornesc de la câteva sute de lei, iar microscopul se poate cumpăra online ori din magazinele dedicate jucăriilor pentru copii.

Periuţă de dinţi electrică

Igiena orală este esenţială, iar cu cât se începe mai devreme, cu atât mai bine. Oferă în dar o periuţă electrică pentru copii dacă îţi doreşti un cadou util şi distractiv. Majoritatea modelelor de periuţe pentru copii au jingle-uri distractive şi abțibilduri cu personaje din desene sau filme.

Trotinetă

Dacă vrei ca cei mici să fie cât mai activi, oferă-le mijloacele de care au nevoie pentru a face mişcare. Poţi începe cu o trotinetă, numai bună pentru plimbări în parc sau în grădină. Când alegi trotineta pentru copii, tine mereu cont de vârstă şi înălţime ca să faci cea mai bună achiziţie.

Aparat foto instant

Aparatul foto instant îi poate ajuta pe copii să îşi exerseze creativitatea şi să îşi păstreze cu grijă cele mai preţioase amintiri. Astfel de produse sunt foarte uşor de folosit şi se pot transporta aproape oriunde. Preţurile pentru un aparat foto instant de copii încep de la 200 de lei. 

Treninguri pentru copii

Un trening pentru copii reprezintă cea mai bună alegere dacă vrei un cadou accesibil şi util. Optează pentru treninguri de copii din bumbac, un material prietenos cu pielea şi uşor de purtat indiferent de anotimp. Mai mult, treningurile pentru copii se asortează uşor cu adidaşi de băieţi sau fetiţe, ghete de iarnă sau chiar cizme de zăpadă. 

Borseta

Pentru copii cool care vor să îşi accesorizeze ţinutele încă de la o vârstă fragedă, alege o borsetă. Găseşti atât pe internet, cât şi-n magazine, o mulţime de modele de borsete pentru copii, colorate, cu personaje celebre sau cu design avangardist. Optează pentru modele uşoare, astfel încât cei mici să le poarte fără grijă.

Kit pentru pictură

Este foarte important să îi încurajezi pe cei mici să îşi antreneze creativitatea, indiferent de vârstă. Astfel, oferă-le în dar în kit pentru pictura, care să îi ajute să îşi exprime ideile într-un mod uşor. Există o mulţime de kit-uri dedicate celor mici în magazinele de specialitate, dar şi online.

Cărţi de colorat

Coloratul este o activitate relaxantă, de care cei mici ar trebui să se bucure. Ba mai mult, aceasta este recomandată deseori şi adulţilor. Poţi să achiziţionezi cărţi de colorat pentru cei mici, alături de carioci sau creioane. Tine întotdeauna cont de vârsta atunci când alegi cărţile, dar şi de tema acestora. Unii copii prefera cărţile de colorat cu animăluţe, alţii prefera cărţile cu flori, natură sau modele abstracte.

O sesiune de bowling

Cadoul pentru cei mici nu trebuie neapărat să fie un obiect. Le poţi oferi acestora momente frumoase şi experienţe distractive în familie sau alături de colegi. O sesiune de bowling este perfectă pentru copiii ce iubesc jocurile şi distracţia. Găseşti o mulţime de locaţii ce pun la dispoziţie piste de bowling pentru copii, în special în oraşele mari.

Jurnal

Atunci când cei mici învaţa să scrie, este bine să îi încurajezi să exerseze cât mai mult acest lucru, dar şi să se exprime cât mai uşor prin scris. Un jurnal poate fi un dar inspirat pentru copii ce iubesc să scrie, dar şi pentru cei ce abia încep. Găseşti modele diverse de jurnale pentru copii, cu mesaje pozitive, personaje drăgălaşe sau culori vesele.

Lista de mai sus te poate ajuta să faci o alegere inspirată atunci când eşti în căutarea cadoului ideal pentru cei mici. Îndreaptă-te către daruri ce trezesc curiozitatea şi antrenează creativitatea, precum instrumentele muzicale, jocurile de societate sau cărţile de colorat.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza