Infractori care se dau drept medici, noua metodă prin care poți să rămâi fără bani. Polițiștii clujeni roagă cetățenii să nu ofere date personale la telefon!

by Oana Spiru

Celebra metodă „Accidentul” a fost adaptată de către escroci situației actuale. Infractorii, prin intermediul unor apeluri telefonice cer diferite sume de bani în urma depistării pozitive cu virusul Covid-19 și internării în spital a membrilor de familie. La nivelul județului Cluj această metodă a fost pusă în aplicare la sfârșitul lunii august, însă, la nivel național, infractorii și în această zile își încearcă norocul.

În acest context, în județul Cluj, , sub pretextul costului tratamentului medical, a achiziționării de aparatură medicală necesară vindecării sau a transportului către unitățile medicale, erau solicitate sume între 5.000 și 30.000 de lei.

„În perioada 26-27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați despre desfășurarea unor situații în care, persoane din municipiul Gherla au fost contactate telefonic de necunoscuți, care, prin atribuirea unor calități false și relatând diverse pretexte, ar fi încercat să le inducă în eroare, solicitându-le sume de bani. În situațiile menționate nu s-au create prejudicii materiale, deoarece persoanele contactate nu au dat curs solicitărilor telefonice. Verificările continuă în vederea identificării autorilor și tragerea la răspundere penală a acestora”, transmite IPJ Cluj.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă adresează anumite recomandări:


• Nu oferiți date personale la telefon, indiferent de calitatea invocată de interlocutor.
• Nu comunicați sub nicio formă adresa dumneavoastră, indiferent de pretextul invocat;
• Sunați-vă imediat copilul/membrul familiei – pe numărul pe care îl aveți dumneavoastră, NU pe numărul oferit de persoana necunoscută.
• Nu trimiteți sume de bani unor necunoscuţi, indiferent de pretextul acestora.
• Sesizați de urgență poliţiştii dacă aveți suspiciunea că ați putea fi victima unei infracţiuni de înşelăciune.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza