Incident grav la Ambasada Rusiei de la București. Un bărbat a intrat cu maşina în poarta Ambasadei și a ars de viu

by admin

Incident grav la sediul Ambasadei Rusiei la București. O mașină a intrat în poarta instituției, apoi a luat foc. Bărbatul care s-a aflat la volan a ars de viu.

„În această dimineaţă, în jurul orei 06.00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit şoseaua şi s-a lovit de gardul unei reprezentanţe diplomatice. Conducătorul auto este decedat şi a fost nevoie de intervenţia colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism”, a anunţat Poliţia Capitalei.

Surse din anchetă afirmă că bărbatul ar fi fost identificat ca fiind Bogdan Drăghici, fost şef al asociaţiei TATA. Acesta tocmai fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru că și-a abuzat sexual una din fiice. Mașina, înmatriculată în Bucureşti, aparţinea tatălui bărbatului.

Bogdan Drăghici a postat luni pe Facebook un text de sprijin faţă de ucraineni.

„Şi eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toţi ucraineni, până când se va sfârşi definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naştere la Kiev, într-o metropola strălucitoare, populată de oameni fericiţi să savureze o primăvară superbă. Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă şi încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atractiile turistice ale capitalei Ucrainei”, a scris el pe rețelele de socializare.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a acest eveniment.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza