Începe Smida Jazz Festival. Vezi ce artiști vor urca pe scenă

by admin

Mâine începe Smida Jazz Festival, festivalul iubitorilor de natură și de muzică bună. Iubitorii de munte și muzică bună sunt așteptați cu zeci de activități de zi organizate în Parcul Natural Apuseni, dar și cu concerte ale unor artiști emblematici ai jazzului contemporan. 

Scena principală a festivalului își va începe programul în fiecare zi – de vineri până duminică, de la ora 19:00. Vor concerta artiști care au participat la Glastonbury și Montreaux și care vin pentru prima dată în Apuseni: Nubya Garcia, Kamaal Williams, Black Flower, Svaneborg Kardyb și Islandman. Lineup-ul fiecărei zile de festival se poate consulta AICI.

Activitățile zilnice încep sâmbătă și duminică de la ora 10.00 și conțin: sesiuni de yoga, drumeții ghidate prin pădure, tururi organizate pe bicicletă, explorări cu ghid ale Peșterii Pepii, silent-disco, conferințe și ateliere în perimetrul festivalului la Zona Grow.  Atelier de scriere creativă cu scriitorul Marius Chivu, conferință despre fake news cu jurnalista Codruța Simina, discuții deschise despre antreprenoriat creativ, despre Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 cu Vlad Tăușance reprezintă cele mai așteptate activități din Zona Grow la care s-au înscris deja zeci de festivalieri. Toate activitățile de zi pot fi văzute AICI.

Copiii au la Smida Jazz Festival o zonă dedicată și un program special gândite pentru ei, mai ales că cei sub 14 ani intră gratuit în festival. De asemenea, câinii sunt și ei bineveniți la cel mai incluziv festival din România.

La Smida se poate ajunge cu mașina sau cu autobuzul din Cluj-Napoca. Autobuze speciale au fost puse la dispoziție de organizatorii festivalului – de vineri până luni, iar orarul lor se poate vedea AICI. Biletele pentru autobuz către și dinspre Smida trebuie cumpărate cu cel puțin 24 de ore înainte de ora anunțată a cursei, pe site-ul Eventbook. Cei care vin pe bicicletă la Smida Jazz Festival se bucură de acces gratuit în festival și în zona de camping.

Biletele de zi și pass-urile de festival se pot cumpăra pe site-ul festivalului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza