Începe reînscrierea copiilor la grădinițe. Vezi cum se desfășoară

by admin

Luni reîncepe înscrierea copiilor pentru creșele din județul Cluj, iar pe 31 mai va începe înscrierea copiilor în grădinițe. În conformitate cu prevederile transmise de Ministerul Educației, reînscrierea copiilor în unitățile de învățământ preuniversitar preșcolar se desfășoară în perioada 17-28 mai 2021, iar înscrierea copiilor în grădinițe se va face începând cu 31 mai 2021, până în data de 31 august 2021.

După finalizarea etapei de reînscriere a copiilor care au frecventat grădinița în acest an școlar, ocuparea locurilor libere se va face, de regulă, în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică. În situaţia în care într-o unitate de învăţământ preșcolar numărul cererilor de înscriere a copiilor, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, se vor aplica succesiv, mai multe criterii de departajare.

Criteriile generale, în conformitate cu legislația în vigoare, implică dovada faptului că preșcolarul este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), că este orfan de un singur părinte, respectiv că are un frate/o soră înmatriculat/ înmatriculată, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă, precum și deținerea unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

Repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil. Pentru început se repartizează copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menţionate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menţionate.

Criteriile specifice de departajare se aplică ulterior criteriilor generale, sunt elaborate și aprobate la nivelul unității de învățământ preuniversitar preșcolar și urmează să fie avizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, până la data de 28 mai 2021.

În vederea înscrierii copiilor în învățământul preșcolar, părinții pot opta pentru înscrierea prin intermediul mijloacelor electronice, prin fax, poştă electronică sau telefonic. Ulterior acestui demers, fiecare unitate de învățământ preuniversitar va comunica părinților informații cu privire la etapa de validare a fişelor de înscriere şi completarea dosarelor de înscriere cu documentele specifice.

Înscrierea preșcolarilor pentru anul școlar 2021-2022 se va realiza în 3 etape:

  • colectarea cererilor de înscriere, în perioada 31.05.2021-11.06.2021. Părintele solicită înscrierea în una din unitățile de învățământ, putând opta pentru trei unități/structuri de învățământ preșcolar. Procesarea acestor cereri se va face în perioada 11.06.2021-25.06.2021. Copiii respinși după Etapa I se vor putea înscrie pe locurile rămase libere pentru Etapa a II-a.
  • colectarea cererilor de înscriere, în perioada 28.06.2021-02.07.2021. Părintele solicită înscrierea în una din unitățile de învățământ, putând opta, în limita locurilor disponibile, pentru trei unități/structuri de învățământ preșcolar. Procesarea cererilor se va face în perioada 2.07.2021-16.07.2021. Copiii respinși în Etapa a II-a se vor putea înscrie pe locurile rămase libere pentru Etapa de ajustări.
  • etapa de ajustări, se va desfășura în perioada 2.08.2021-31.08.2021 și presupune introducerea cererilor de înscriere și admitere a copiilor pe locurile rămase libere.

Informații utile pentru părinți, precum și calendarul complet al reînscrierii/ înscrierii în învățământul preuniversitar preșcolar, la nivelul județului Cluj, sunt disponibile și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza