Începe distribuirea tichetelor sociale pentru clujenii aflați în situații dificile

by admin

Programul social „Alimente” inițiat de Primăria CLuj-Napoca în urmă cu 6 ani continuă anul acesta cu oferirea de tichete prin care persoanele nevoiașe își pot cumpăra alimente. Un număr de 3481 de persoane vor beneficia de tichetele anuale care vor fi distribuite până la Crăciun.

“Programul social „Alimente” este creat pe principiul solidarității. Venim astfel în sprijinul familiilor și persoanelor singure vulnerabile, care au o situație materială precară, a familiilor și persoanelor singure marginalizate social sau aflate în risc de marginalizare și excluziune socială”, a anunțat primarul Emil Boc într-o postare pe facebook.

Pot beneficia de programul „Alimente” următoarele persoane:

  1. persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
  2. pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
  3. șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
  4. beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
  5. victimele traficului de persoane;
  6. victimele violenței domestice.

Acest program este susținut din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca. Tichetele se acordă o singură dată pe an, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în buget. Distribuirea tichetelor sociale se face prin intermediul DASM și în cluburile pensionarilor din cartierele orașului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza