Începând de astăzi, voucherele sociale vor fi distribuite în România

by Christian Suciu

Potrivit Ministerului Investițiilor Și Proiectelor Europene, distribuirea tichetelor sociale ce au o valoare de 250 de lei începe odată cu data de astăzi. Nu mai puțin de 2,5 milioane de persoane defavorizate din România vor primi aceste tichete sociale ce pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare în valoare de 3.1 miliarde de lei. Proiectul a fost demarat prin programul guvernamental ”Sprijin pentru România”.

Printre categoriile sociale ce pot beneficia de tichetele sociale se numără:

  • pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei 
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
  • persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare

MIPE a informat de asemenea și cu privire la faptul că acestea vor fi acordate în 4 tranșe (iunie – iulie, august – septembrie, octombrie – noiembrie, decembrie 2022 – ianuarie 2023) cu scopul ca beneficiarii să le poată utiliza cât mai repede. Acestea vor fi livrate prin poșta română după ce vor fi emise de către Edenred, Sodexo sau UpRomania.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza