Incendiu la o casă din localitatea Sâmărtin

by admin

Flăcări puternice au cuprins noaptea trecută o casă de locuit din localitatea Sâmărtin, comuna Chinteni. Pompierii au intervenit de urgență cu mai multe autospeciale și au avut nevoie de câteva ore pentru a stinge focul.

„Apelul de urgență a venit în jurul orei 01:30, iar incendiul se manifesta la acoperișul casei și al bucătăriei de vară, precum și la anumite elemente ale mansardei. Mai exact, flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 55 de mp. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă.

Din fericire, nu au existat persoane care să solicite sprijin medical. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un horn metalic al unei sobe, izolat necorespunzător față de materialele combustibile. La misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă, forțele noastre revenind la bază la ora 04:20”, a transmis ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza